Jurnal de mămică - Nașterea

24 decembrie 2015 , săptămâna 38 de sarcină . Mă simțeam bine . Aveam ceva dureri , dar nu le-am luat în seama . Mai ales că le-am tot avut in ultima săptămână , vestitele contracții Braxton Hicks .
Tatăl meu mă rugase să îi fac și lui sarmale "din alea bune , cum știu eu " . Soțul meu s-a supărat și aproape că mi-a interzis să fac , nu care cumva să pățesc ceva .
Totuși eu m-am simțit bine , așa că m-am apucat de sarmale , treabă pe care am dus-o pâna la capăt .
Soțul a ajuns undeva în jurul orei 21.30-22:00 . A rămas la câteva beri cu colegi de serviciu .
Am mâncat puțin , apoi ne-am bagat în pat să urmărim un serial . Niciunul din noi nu a văzut serialul , el pentru că a adormit , eu din cauză că mă simțeam foarte ciudat .
Aveam dureri în zona de jos a abdomenului , asemănătoare cu durerile menstruale și stări de vomă . Am vomat de vreo 3 ori . Pâna la urmă mi-am trezit soțul și l-am rugat să o sune pe doctoră .
Aceasta ne-a zis să mergem la Camera de Gardă deoarece nu-mi poate spune ce am prin telefon .
Era în jurul orei 23:30 . Am luat rapid un taxi și am plecat spre Bucur .
Ajunși acolo , am intrat imediat la Camera de Garda . S-au trezit asistentele , moțăiau și ele puțin . Au cautat un medic . Din păcate erau doar medici rezidenți . Doctora mea , nu era , ne rugase să le spunem colegilor lor să o sune în caz că e urgență .
Medicul rezident mi-a făcut controlul și a zis că urmează să nasc în scurt timp . Aveam deja dilatație 7 . Am intrat în panică , nu întelegeam , credeam ca aceste contracții vor fi altfel , nu localizate doar în partea de jos a abdomenului . Nici măcar nu aveam geanta pentru maternitate . Plecasem în grabă și nu ne-am mai gândit la ea .
Auzisem și discuțiile dintre doctori , cum că doctora mea nu răspunde la telefon și că medicul rezident care se ocupă de pacenții acesteia nu este de găsit . Începusem să mă întreb , eu cu cine nasc ? Pâna la urmă singurul medic rezident prezent în acel moment s-a hotărît să se ocupe de mine.
Inițial voiam ceraziana , din păcate nu a mai fost timp pentru o astfel de operație .
Soțul și-a sunat tatăl să treacă pe la noi să-mi ia geanta și să o aducă urgent la maternitate .
Pe mine m-au luat rapid în sala de nașteri , pe soțul meu nu l-a lăsat să urce , nici măcar să stea cu mine până începe nașterea .
Habar n-am cât am mai stat acolo , mi s-a părut o veșnicie . Durerile erau din ce în ce mai puternice . Contracțiile erau foarte dese , așa că în curînd am ajuns pe masa . Nu-mi aduc aminte , exact de ori am împins. Cert e că obosisem și bebe refuza să iasă . Până la urmă doctorii mi-au făcut epiziotomie , am mai împins de 2 ori și gata bebe a venit pe lume .
Nu-l vedeam , nu-l auzeam . Asistentele se amuzau spunând că stă ca o broscuță și tot întrebau dacă e fetiță s-au băiat .
L-am auzit plângând , l-am văzut în timp de doctora îl lua pentru a-l cântării si măsura . L-au șters puțin și în sfârșit am putut să-l văd , să-l ating . Se liniștise . L-am sărutat și apoi doctora a plecat cu el .
Strumful s-a născut pe 25 decembrie la 03:55 , a avut 3,600 kg si 52 de cm și a primit nota 9 .
Eu am rămas să mă coasă . Din nou am avut împresia că a durat o veșnicie . Chiar dacă mi-au făcut anestezie , simțeam când mă coase .
Cred că a durat în jur de 45 de minute . Eram frântă , tot ce-mi doream era să termine mai repede , să-mi văd soțul , să știu că bebe este bine .
Într-un final a venit și soțul meu . Am vorbit puțin , apoi a mers să-l vadă pe bebe . M-am linistit când am aflat ca este bine sănătos .
Nu a trecut mult că infirmiera a început să mă streseze că trebuie să mănânc ceva , ca să mă poate muta în salon .
Era 25 decembrie , ora 7 dimineată . Soțul a luat la rând toate shaormeriile , în speranța că o să-mi găsească niște piept de pui la grătar . În cele din urmă a ajuns acasă și a rugat-o pe mama să-mi facă o supă de pui și niște piept de pui la grătar și să vină să le aducă .
În tot acest timp , infirmiera a stat pe capul meu , că trebuie neaparat să mănânc ceva să plec mai repede în salonul meu , că până nu mănânc nu mă muta . Degeaba i-am explicat că nu este nimic deschis și ca aștept să vina soacra mea nu mâncarea .
În cele din urmă am mâncat și in sfârsit am plecat în salon , pe picioarele mele , pentru că infirmiera nu a vrut să se mai complice cu scaunul cu rotile .
Ce a urmat , voi povesti într-o altă postare . Aș avea prea multe de spus ,dar totuși promit să fiu cât mai scurtă și diplomată .


sursă imagine : huffingtonpost.com

No comments

Spune-ti parerea

Powered by Blogger.