Jurnal de mămică - Primele zile acasă cu bebe

Acasă cu bebe în sfârsit . Primele zile cu el sunt cele mai frumoase cel puțin asa se spune .
Pentru mine nu au fost tocmai cele mai frumoase , chiar dacă eram extrem de fericită că în sfârsit suntem cu toții acasă .
Încă ne acomodam unii cu alți , nu prea știam ce să facem , cum să facem . Uneori aveam impresia că nimic din ceea ce fac nu era bine , în plus aveam și probleme cu alăptatul ( despre acest lucru voi vorbi într-o postare viitoare ) .
Eram extrem de obosită , în maternitate nu prea am reușit să dorm . Nu puteam să manânc . Voiam doar să zac în pat toată ziua . Bebe avea nevoie de mine , de toată atenția mea . Trebuia cumva să mă pun pe picioare .
Faptul că nu am putut să-l alaptez m-a terminat psihic . Am avut o cădere nervoasă , pur și simplu am avut un moment în care am cedat , nu știu exact ce s-a întamplat . Tristețea și sentimentul de neputință s-a agravat și din cauza faptului că toată lumea îmi spunea că trebuie neapărat să-l alaptez și nu puteam din cauza canalelor blocate .
Am avut dureri cumplite de sâni , mă durea și operația , nu puteam să stau prea mult timp în picioare , nu puteam să dorm sau să mănânc . Nici să plâng nu mai aveam puterea .
Într-o zi mi-am dat seama că trebuie să mă adun cumva pentru puiul meu , era atât de mic și de frumos și cersea atenția noastră . Trebuia să mă adun pentru că sotul urma să plece la muncă ( la început a stat doar o săptămână acasă ) , eu rămânănd singură cu cel mic . Am avut noroc că mama soțului a mai stat cu mine . Ușor , ușor mi-am revenit , am reușit să mă pun pe picioare .
Însa tot eram nervoasă pe mine , nervoasă pentru că nu am fost în stare . Eram dezămăgită de mine , extrem de dezamăgită . Mă durea felul în care mă privea soțul , abia mai târziu a înteles exact prin ce am trecut . Cu toate acestea a fost și este un real sprijin .
Adoram să-l văd pe cel mic cum doarme , să-l simt la pieptul meu . Atât de mic . Mi-am dat seama că este cel mai frumos lucru ce ni se putea întămpla în acel moment .
Eram fericită , chiar dacă nu aveam puterea să zâmbesc și îi mulțumesc lui Dumnezeu că nu am avut probleme , bebele meu a fost și este sănătos .
De atunci fiecare zi este unică , este mai frumoasă și am realizat că toata suferința de la început a meritat .


sursă foto : puterea.ro

No comments

Spune-ti parerea

Powered by Blogger.