Jurnal de mamica - Ce carucior folosesc

O altă întrebare pe buzele viitoarelor sau proaspetelor mămici este : " Ce cărucior să îi cumpăr ? "
Și noi ne-am sucit și învârtit pentru că nu prea știam exact . Ce-i drept nu dispuneam nici de o sumă de bani prea mare , așa că eram oarecum limitați .
De când am ajuns acasă cu bebe cred că am tot căutat vreo 3 zile și nimic care să mă atragă . Până într-o zi în care mi-am amintit că la începutul sarcinii văzusem un cărucior destul de ieftin , solid și tare drăgut . Așa că am început căutările .
Într-un final l-am găsit , repejor am dat comandă și am fost tare încântată când l-am primit . L-am tot folosit pâna acum vreo lună , când am trecut la unul mai mic și mai ușor .
Apropo este vorba de căruciorul DHS ELEMENTS ( 709 )



CE-MI PLACE :
  • Are mâner reversibil - m-a ajutat enorm , mai ales atunci când batea vântul un pic sau soarele , întorceam mânerul și mergeam mai departe
  • Îl poți folosi de la 0 luni 
  • Are copertită mare , extensibilă - la fel foarte utilă atunci când vremea nu e tocmai frumoasă 
  • Are husă de ploaie și husă mare si grosuță pentru picioare
  • Are gentuța mâmici - este foarte încăpătoare și utilă
  • Coșul este destul de mare și încăpător 
  • Materialul este impermeabil și husa se poate scoate ușor pentru a fi spălată 
  • Cadrul din fața este îmbrăcat în plastic - util pentru un bebe ca al meu care molfăie tot ce prinde .
CE NU-MI PLACE :
  • Singurul lucru care nu-mi place este faptul că are 10,8 kg . Eu nu am rampă la bloc și trebuia să urc sau să cobor app,un etaj cu căruciorul în brațe . Dar acest lucru l-am știut de la început și mi-am asumat riscul .
  • Ar mai fi și faptul că ocupă destul de mult loc , chiar și pliat , dar din nou este un risc asumat
Poate fi folosit până la 3 ani și este disponibil în mare multe combinații de culori , atât pentru băieței cât și pentru fetițe .
Nu am avut probleme cu el , nu s-a dezmembrat , zgâriat sau lucruri de acest gen .
Momentan este strâns și nu am putut să îi fac poze , este depozitat destul de bine și mi-e greu să ajung la el , dar promit șă adaug poze cât de curând . Acum ne folosim de cel sport .
Vi-l recomand cu drag , mai ales că prețul este unul destul de accesibil . Mai jos vă las câteva linkuri , în cazul în care doriți să-l achiziționați online . Eu l-am cumpărat de la BestKidz , anul acesta în ianuarie și am colaborat foarte bine cu ei .
Dacă aveți întrebări legate de acest cărucior le aștept cu drag . În curând voi posta și un articol legat de căruciorul sport pe care îl folosim în acest moment .

No comments

Spune-ti parerea

Powered by Blogger.